Coșmarul de la punctele de trecere a frontierei din Bulgaria va continua cel puțin încă doi ani. Acest lucru a devenit clar în timpul interpelării a patru miniștri bulgari în Adunarea Națională de la Sofia.
Reprezentanții Poliției de Frontieră anunță că, în cursul zilei de duminică, este așteptată o creștere semnificativă a traficului în punctele de frontieră, în special la granițele cu Ungaria și Bulgaria. Având în vedere că în anii trecuți, într-o astfel de zi, peste jumătate de milion de persoane au tranzitat frontierele, la nivel național, polițiștii de frontieră au și o serie de recomandări pentru cei care intră cu autoturismele în țară.
Un protest al transportatorilor bulgari de cereale se desfășoară, luni, în apropierea punctelor de trecere a frontierei Giurgiu, Calafat, Negru Vodă și Vama Veche, fiind impuse restricții de circulație pentru camioane. De asemenea, autoritățile bulgare au transmis că, începând de la ora 12, prin PTF Negru Vodă nu mai este permis accesul niciunui mijloc de transport.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) atrage atenția că, în această perioadă, se preconizează înregistrarea unor timpi de așteptare ridicați la punctele de trecere a frontierelor (PTF) rutiere bulgare și elene, în contextul numărului ridicat de turiști care călătoresc vara în cele două țări.
Un nou punct de trecere a forntierei în Bulgaria a fost deschis, marți, la Lipnița, județul Constanța, fiind amenajat astfel încât să întrunească condițiile pentru a fi deschis în regim de trafic internațional conform catalogului Schengen. Programul de funcționare va fi de la ora 08:00 la ora 20:00, iar prin acest punct de frontieră nu va fi permis transportul de materiale periculoase, animale vii și al produselor supuse controlului fitosanitar.
Circulația rutieră pe podul Giurgiu se va desfășura alternativ pe câte o bandă până la sfârșitul lunii aprilie, ca urmare a lucrărilor de reabilitare programate, a anunțat Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR).